Și uite noaptea noastră geme,
De atâta griji întortocheate
Simt cum respiră teama de păcate,
Și cum dorința pleacă să te cheme

Văd răsăritul cerului aproape,
De tine și de ființa ta dintâi
Acum când ești parfum de căpătâi,
Sunt lacrimă de ger pe a tale pleoape.

Mai fur priviri din vreme-n vreme,
ÃŽntr-un simbolic capat de odaie
Spre chipu-ți mângâiat de ploaie,
Sărutul pe amândoi să ne recheme

Te aflu sub năprasnic dor
Peste puterea-mi de a crede,
Iluzia din ochiul ce te vede
Mai sus decât un simplu muritor.

Pe aici sunt drumuri rătăcite,
Când tu mă chemi spre ale tale
Mă iată,ți-am croit distinsă cale,
Către cărări lumești,nebănuite.