ai umerii goi
ca două valuri
aruncate-n vâltoarea furtunii

ai buzele moi
înfășurate în cuvinte
și strivite de sărutări
ce se rostogolesc
ca o avalanșă de pietre
spre inimile noastre
secate de soare

vorbește-mi în tăcere
despre iubirea ascunsă-n emisfere
despre al nouălea cer
plin de cocori și de chire
ce învață din nou să respire

părul tău mătăsos
încrustat în abanos
curge pe câmpii și livezi
și flori de nu-mă-uita
izvorăsc în calea ta

dacă te transformi
în furtună cu fulgere goale
iar ploaia zace pe dale
udă-mi toate nopțile
când te pierdeam pe mare
și nici un far
nu apărea în zare

nu plânge
uitămă-n imbrățișări
acoperă-mă cu privirea ta
și astfel voi deveni tu
iar iubirea oarbă
duhnind a pelin și angoasă
va plânge în hohote de râs
ca tine