Poemul minții mele-i mintea pură
și nimeni n-are dreptul să susțină
că-i doar o carte îngropată-n tină,
fără de glas și fără anvergură!

Emoțiile-abundă în lumină:
pe pagini se întind ca o gravură
și se-aștern rapid cum se-așternură
pe urma zilei pete de rugină!

Din soare-am presărat cenușă-amară,
zi după zi și lună după lună.
Și-au început imagini să răsară

din cearcăne adânci să-mi cânte-n strună;
poemul minții e-un monument de ceară -
cu viața se topește, împreună.