Nu sunt cult, citit
Sunt intuitiv - instict tocit.
Mă servesc de reperele-mi imaginare
Ca de colțurile reale
Ale sistemului cartezian.
Cândva umblam desculț prin iarbă
Dar asfaltul urban cere cauciuc
Cere mai mult de banalul cotidian
Cere să mă usuc ca smochina
Cere să mă tocesc ca mina de creion
Deși nu simt controlul atom cu atom
Sunt stăpân pe angrenajul greu
Ruginit de apucăturile moștenite
Venite majoritatea din același eu
Mi-am format matrița comportamentală
Și o-ncerc mereu
Căci sunt sceptic la cele cuvenite
Sau doar primite, întâlnite pe asfalt
Adică pe drum
Și înaintez.
Mă adaptez din mers.
Nu umblu cu șabloane la ochi
Dar șabloanele îmi poartă ochii
Și sunt ruginite, fac parte din angrenaj,
Și sunt înțepenite - urmeaz-un derapaj.
E clasica luptă ‘care pe care’
Dar cu rabdare roțile se adaptează
Lovesc peste leviere care aruncă
În cădere liberă funii și saci,
Ștăngi, scripete.
Prezența lor e undeva-n surdină
Dar când taci auzi prin tăcere..
Sacii lovesc podeaua și sar așchii
Colbu dansează sub clopotul de lumină
În vârtej de rugină cu rășină...
Totul pentr-o amărâtă de cortină.

Încărcat de nervi îmi dau foc la valiză
Mult prea des - e deja din obișnuință
Tehnicile pirotehnice lipsesc cu desăvârșire
E mai degrabă o autocombustie
Speranță de autodepășire, propulsie
Uneori cred că dau randament.
Permanent mă aflu în mișcare.
Ce are să fie rău când din lăuntrul tău
Sar forme de manifestare?