de pleci să-mi lași măcar o amintire
s-o țes pe pleoapă ca să mi-te-închipui

dar de plecat nimeni nu pleacă așa de-odată
mai întâi se desface la toate amintirile și răsuflă în tihnă

apoi, noapte de noapte, plutește ca un abur, traversând
marea suspinelor, deșertul de cenușă, mlaștina regretelor și munții de ură

după care, curățat de cele pământești, se ridică la ceruri
ca să-și plouă binecuvântările

așa și eu, voi trece toate vămile
și-oi rătăci să uit c-am fost… ca voi