Trăiri fără greșeală, greșeli fără trăire...
de ce nu pot odată să le-mpletesc la greu?
C-un indigo macabru, trăiri îmi scriu pe fire
și mai greșesc că,-n fine, n-am aură de zeu.

Dar bate vântu-acela, un vânt brutal și rece,
în craniul meu strecoară o pauză de cord
și-un abur de nevroză, strigând natura: „ECCE,
priviți, e cerșetorul cu hainele-i de lord”!

Eu de cerșit, cerșit-am și încă văd cerșire
prin sângele-mi ce nobil l-aș fi privit mereu,
dar ce n-aș da, și viața, să pot ieși din fire -
sunt om, marionetă, și păpușar, tot eu.

Celulele-mi și mintea, sunt toate de acord:
această navă doare, mai bine-i peste bord.