în preajma unei primăveri ce acoperă pământul
cu graba cerută de toate păsările cântătoare
aşteptăm
şi ne umplem plămânii cu lumină
nimeni nu poate să-şi scalde privirea
fără trăirea intensă a împlinirii fagurelui
cu zâmbetele care ne luminează faţa
îngropând la rădăcinile iubirii
mirese tămăduite de flori
ce sărută albul cu buzele roşii

eu sunt ucenicul adevărului
îmi caut cuvintele în fântânile visului
cu toate sunetele în auz
noptile îşi pierd întunericul pe drum
şi dimineţile se nasc plutitoare
în ochiurile de apă ale răsăritului
în temple se rostesc rugăciunile zilei
cu evlavia mângâietoare de inimi
şi lasă piatra la locul ei hărăzit
să se îmbrace în simbolul trăiniciei
gânditoare până la înţelegerea lumii
când se va face cruce
ÅŸi va urzi mai departe
deşertăciunea
cu înţelegere.