Privirile cui mă ating?
sunt încă primăvara ta, trandafirul,
și nu m-ai cunoscut;
nu sunt, mărturisesc, decât primăvara ta,
și nu m-ai cunoscut;
și așa vor trece ani și ani, grădina va începe, încet, să înflorească,
ceasurile și limbile timpului meu bat, acum, ora neagră
crengile ruginesc, desprinse din pământul cu dor de apă sărată
căci pentru noi nu mai sunt mări de cules
și nici poame dulci.

Ochii lor se închid. copacii nu ne mai privesc în grădină, ochii lor de lemn se închid;
probabil, pentru noi, trandafirii
nu se vor mai înroși prea mult, în luna august;
ochiul pomilor
se va închide peste flori
și peste trupul meu
care te-a așteptat prea mult.
Pentru că este, mereu, trandafirul cu petala cea dulce, ca zmeura!
trandafiri dansează peste grădini
și în lacrimile mele
ultimele.
Èšineam minte trandafirul acela,
știam omul,
împlea viața mea cu tot raiul, dar și cel mai concret pământ se închide,
zâmbetele nu mai sunt pentru mine,
nici caii
și nici diminețile.
Nici zâna așezată pe pervazul domniei tale, iubitule, care semăna cu o turturică prostuță,
mălinul plin de flori mov, înflorita lui molcomă,
ascunde-mă!
ascunde-mă, lângă ea!
parfum peste oasele tale, și-n trup,
pitește-mă, așa cum ascunzi norii prea roz!
îmbătarea zilei pe care am uitat-o! și concreta ceașcă cu vrajă de ziuă!
sunt toate iluziile inimii, floarea;
ÃŽnmiresmarea
îmi fi-va, însă, regatul, regretul,
căci pentru noi, nu mai sunt mări și nu mai avem ce iubi.

Cu regretul meu, mă voi îmbrăca și mă voi întrista, poate prea mult 
până când, peste leagănul meu,
întins ca un hamac, ca un regat molcom,
(hamacul trandafirilor
și al apelor acum sălcii)
până
fi-va așa:
lunile de pe cer vor învăța cum să râdă fericirile colinelor foarte verzi
sărutările rozelor ți se vor așeza ușor
ca niște aripi de fluture
peste umeri
și peste urmele pe care le-ai lăsat, neiubind
Peste cămașa ta se va depune atunci, încet, vraja dragostei și parfumul,
mă vei răni din nou foarte dulce,
și te voi răni,
la rândul meu, cu ciudă pe timp și pe rugină
luna noastră trandafirie se va așeza, din nou, către răsărit

până atunci,
e negru la mine pe palmă,
ca și cum m-aș fi pătat cu un rug întreg de frăguțe.