Vreau să vânez ideea pură, ce țâșnește
din codrii minții, unde liberă aleargă,
să pescuiesc acea uimire, ce-o să spargă
un geam spre-o lume-n care gardul n-o oprește,
s-ating penajul în sextine sau catrene,
să fac bandaje de cuvinte fără pene.

Vreau să mai râd când plânge roua de pe frunze,
atunci simt pulsul unei vieți ce e reală,
mă pierd în cărți, dar și în lumea virtuală,
vreau să valsez în dansul pensulei pe pânze,
la răsărit, să lupt în ring, sau ca barbarii,
și la apus, să joc iar șah, la malul mării...

Vreau să alerg când vântul șuieră sălbatic,
parcă în haită fug, cu lupii, în pădure,
parcă mă joc atunci, ca urșii, când au mure,
vreau să înot când briza murmură molatic,
parcă în banc înot, cu pești din mări albastre,
și-aș vrea să zbor ca niște păsări ce-s măiastre.

Mă traverseaz-această muzică pestriță,
hard rock, speed metal, dar și imnuri glorioase,
plutesc pe străzi atâtea valsuri luminoase...
ea-și schimbă glasul, ne-ncetat, ca o actriță,
îmi trec pe roșu chiar și piese comerciale,
deși chitare-mi protestează din canale.

Poate m-atrag fețe mulatre, chipuri albe,
poate creole, poate chiar mongoloide,
ce au privirile fertile sau aride
și păr deschis, sau păr închis, sau plete dalbe,
chiar de au vocile mai aspre sau blajine,
chiar de au zâmbete mai calde sau alpine.

Privesc modele, chiar de par că-s demodate,
deși pe catwalk-ul acesta nu merită
să defileze, cu o minte-acoperită;
vreau flori de câmp, nu vreau doar flori criogenate,
văd flori de colț ce au tulpini de tuberoze...
privind relicve, întrevăd metamorfoze.

În principal, iubesc părerile de bine,
deși vibrez și-n propoziții secundare,
nu mă întreb cine, în vorbe, e mai tare,
dar mă întreb oare ce vorbe sunt mai pline;
iubesc dezbaterea lipsită de acuze,
când simți că spiritu-i cu zâmbetul pe buze.

Rămân sublime, ale noastre contradicții,
cât și concluziile noastre unanime,
ce-au reușit să ne înmoaie sau anime,
să ne lărgească, nu să ceară interdicții,
să ne dezvolte încăperi autonome,
care din gri, s-au transformat în policrome...

Poate că nu m-aș plictisi ușor, cu mine,
dar mă incită acea piele mai bronzată,
mă cheamă pielea ce-i brutal depigmentată,
care îmi urlă dacă miezul nopții vine,
și mă îndrept când zorii zilei ies în cale,
și mă înclin reveberațiilor Sale.