Stau cu Dumnezeul meu în suferința durerii,
aud eternitatea cum curge prin uitare
și n-are maluri decât o lumânare aprinsă,
care-mi arde drumurile spre iad.

Văd lumina cum se topește și urcă
mirositoare prin vămi mântuită,
înflorește pe ramurile cerului
deasupra de ziditorii cuvântului.

Fântâni nu se mai nasc,
doar în agheasma iubirii mă scald
și ies mai pur din ninsorile de argint
în care sunetele nu se aud.

Nesfârșitul împarte cu mine tăcerea.