ne-am cunoscut în anotimpul cireșelor când
o ploaie torențială ne-a urzit pașii devenirii
pe banca din parc
m-ai întrebat ce-mi place să fac în ploaie
și ți-am spus că plânsul meu se confundă perfect
cu plânsul cerului
apoi m-ai atins
și mi-ai spus
mie îmi place asta să fac
și m-ai sărutat pătimaș
de atunci m-am pierdut
mă caut și azi
în miezul stropilor de ploaie
în sâmburii cireșelor
în răsuflarea-ți adâncă
precum suflul unui cutremur
însă știu că nu mă voi mai regăsi
sub norii unui iunie la apus
ploaia m-a îngropat în tine