Toamnă te adun de jos,
Îți șterg lacrima duios,
Șiruri lungi de castaniu,
Galbene și-n ruginiu,
Și cert vântul supărată,
Că-mi goli pădurea toată.

Printre neguri și pustiu,
Te adun din pământiu,
Cert și bruma de pe flori,
ÃŽmi cer vraja de culori
Ce îmi bucura privirea,
Da cunosc împotrivirea.

Sar văpăi din ochii tăi,
Când te salt din luturi, văi,
Din mormane de frunziÈ™;
Și mă pun și-n curmeziș
Să-ți alin chipul de fată,
Când caldă, când frisonată.

Te ridic din râuri reci,
Te usuc printre poteci,
Îți șterg ceața de pe ochi,
De pe chipul bazaochi,
Ce era vesel odată;
Și-ți spăl poala întinată.

Din dumnezeiescul plai,
Te adun cu mult alai,
Îți răsfir șuvițele,
Îți repar altițele,
Și de-aveam un strop de rouă
Ne spălam în ea, noi două...