oamenii miroseau a bomboane mentolate
nimeni n-ar fi putut spune
cât de conştienţi cât de mândri cât de indiferenţi
erau ei la frumuseţea degajată

se opreau în dreptul bazarului cu iluzii
mimau negocierea afişau expresia achiziţionatorului de succes
oricând îşi puteau permite investiţii în trecut

ieşeau… briza împingea pe scenă
siluete valencia eÅŸarfe galbene prelungind
fragilităţi minore în aria aceea unde părea
că îngerul se uneşte cu omul

dansau-dansau!
nu era vina lor!
străzile pocneau de reacţii chimice!

râzând îşi asigurau porţia poate eronată de endorfine
călcau terenuri minate se aventurau scăpau ca prin urechile acului


din instinct din convingere
o pasăre le purta hainele aruncate
trecându-le iertătoare prin vămile cerului
ca printr-o zonă a memoriei afective


ei treceau
miroseau constant
a bomboane mentolate