Deschid inima ca pe o fereastră
la drumurile întârziatelor iubiri
și pe margini cresc ierburi
unde noaptea se pierde îndestulată.

Se așează ca un cântec pe note
puterea de a regenera trăirea
sprintenă de odinioară
în care viața trepidează în sânge
cu o tinerețe ascunsă.

La fiecare colț mă așteaptă
foamea aceea lăuntrică
care nu mă face să rabd,
ci mai degrabă să-mi recapăt vigoarea.