se înserează roşiatic
cumva ireal cumva într-un vis
credulii ar spune că mâine o să fie frumos în sfârşit!
o să alerge, da, o să alerge cu braţe de sânziene şi fluturi!
o să inspire starea aceea de dincolo de nimic!
n-o să se teamă că un cineva i-ar putea prinde
şi chiar de s-ar întâmpla s-ar pomeni unul ţipând tandru-adevărat:
sunt de-ai noÅŸtri, de-ai noÅŸtri!

senini şi fraţi şi-ar deschide rana în aceeaşi curte
bogaţi în sărăcia veşmintelor şi a trupului cu iubire
ar bea negrul pelinului şi albul depărtărilor din corăbii
s-ar întrista poate numai la gândul că într-o zi
cineva… ceva i-ar putea despărţi

s-ar ivi repede ideea unui cântec!



*
timpul se lasă greu
peste această lume obosită întortocheată
bolnavă să-şi ascută colţii în mijlocul junglei
să stea la pândă în centrul iubirii ca în plin război


lungul refren al zilei
această aşteptare eternă trecerea
care se face pe nevăzute…

tu încercând din răsputeri
să te convingi că ai ajuns
că ai rămas în timpul nou
cu inorogi reprimându-şi împunsătura de moarte
ÅŸi plictisul

în aceste hăţişuri care se tot afundă
inima ta bate cu faţa spre trecut


**
acolo sus
înfruntarea benignă a aripilor
naive poeme ieÅŸite
din imaginaţia unui Dumnezeu
predestinat în veci să rămână
la stadiul de copil