Prin fereastră văd pustiul într-o primăvară caldă,
Când noi respirăm sub mască, fiindcă molima se scaldă
Peste tot, având complice virusul cel asasin,
Și ne ia părinți, copiii…ce se sting în pat străin…

E durere, vlăguială și o spaimă peste lume
Că n-ar reuși s-o scrie nici în sute de volume…
Ne ferim unii de alții, și ai vrea o-mbrățișare,
Însă fugi că moartea-ți râde cu trei coase la spinare.

Cum să își aline mama un copil în carantină,
Nu îl vede, nu-l aude, - sufletu-i pe ghilotină -
Cum să-l mângâie, să-i spună să nu aibă nicio teamă
Când e ferecat și plânge…neputință, jale, dramă...

E o luptă inegală, da cu forțe nevăzute,
Care mușcă și se-ndoapă din imunități scăzute,
Luptă medici, asisistente, ei, soldați pe baricade,
În speranța să învingă…omenirea-n chinuri, scade.

Muribunzii plâng în sine prin blestem, cu ochii goi,
Și se sting stingheri, departe, mai ceva ca în război,
Și s-au duelat cu moartea…și i-au dat ca accesoriul
Doar sicrie sigilate să le-nghită crematoriul…