Mirarea ta e la marginea iubirii,
nimeni nu înțelege cine poartă vina
când nu mă cheamă aproape,
privesc în ochii tăi cu înțelegere
și doresc să deschid ușile luminii
prin care trec trupuri înalte și zvelte
ale femeilor ce-și caută visele
în umbrele tremurate pe fața lunii
unde se înalță munți în sfletul meu
pe care-i urcă-n poeme, cuvintele
cu verbe să-mi astâmpere foamea
în arta iubirii căzută în desuetudine.