au murit în tăcere animalele sacrificate de noi
într-o zi frumoasă de primăvarâ.

am tăcut și n-am spus nimic.
ar fi trebuit să luăm cuțitele și să le ștergem de hainele noastre încet,
cât mai încet

ca să avem timp să ne gândim.

probabilitatea de a ne simți vinovați
a fost aproape egală cu zero.

am mâncat carne când soarele strălucea viu
și era amiaza iar frumoase fete
ne serveau la masă.

ceva ne-a plăcut din ce era în atmosferă

dansul, bucuria că trăim, norii pestriți
care alunecau încet pe cer

schimbând din când în când direcția umbrelor.

decorul s-a închis ca un film
cu the end. o cortină neagră și zeci de nume care făcuseră
filmul se derulau pe o muzică lentă.

cu tine eram de mână când ne-am dat seama
că nu eram fericiți.

doar o clipă atât a fost.

tulburătoarea clipă în care am supraviețuit
ca niște flori udate rar, rămase la marginea meselor.

am luat cuțitele și le-am șters de hainele noastre.

eram impuri și săraci.

dincolo lumea fremăta încă. femele și masculi toți laolaltă
zâmbeau și mâncau în continuare.

zâmbeam și noi dar auzeam strigătul animalelor.

și era o zi frumoasă de primăvară în care
ne-am lovit sufletele de ale lor

cu un bang ce a dat naștere la o nouă zi în care am uitat tot.
filmul nu se terminase. eram într-un intermezzo sacadat

în care soarele se făcea din ce în ce mai mic.
și n-au mai fost zile de primăvară.