ÃŽn infirmitea inimii mele
stă moartea la pândă
îți decojește, din când în când, câte-o portocală
și râde/ cum de nu poți gusta!
nu pentru tine, se pare
e "clipa asta de cremene''?!
privește-ți desprinderea de pământ
cu o altfel de spaimă
nu de scena care ni se pregătește fugim
nici de lumina ce cade pe tine...
ci de aripile care încep să crească
dintr-un necunoscut infinit
împăcați cu neputința de moment
și astâmpărați de atâta viață
ne pricopsim cu o Zi în care
ochii ni se vor închide-ncet...