nu am fost niciodată acolo

îmi imaginez că întâmplări
în care ființe strălucitoare sau vagi
se mișcă aleatoriu în spatele fiecărui nume
ca într-un basm pe care l-aș scrie pentru copilăria Aishei
un basm despre iepuri cafenii cu urechile mari și mâțe definitoriu albastre
alteori contururi cu păsări fantastice cărând pe aripi
feții frumoși ai unui lung șir de fete fără nume cu părul ondulat argintiu
inscripționat în genealogia islandeză

nu cred în cărți, cred mai degrabă că fiecare copac are dreptul să-și crească rădăcinile
în gheața rânduită a zilei
cred mai degrabă că totul ar trebui să fie rostit
totul, dragostea, ura, banalul
și trecătorul cuvânt,
doar secretul să fie înscris dincolo de reflexia oglinzilor
precum oamenii dar nu și nimfele lor
lăsate în urma poveștilor inevitabile, gri,

oamenii dar nu și fugarele păsări ale inimii