agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 1678 .



număr privat
poetry [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [batranutragator ]

2020-08-01  | [This text should be read in romana]    | 



la fel ca primul om eu am fost
făcut din pămînt. pămîntul pe care tu îl sărutai
de parcă te-ai întoarce acasă de foarte foarte departe.
suntem două capcane: tu pentru lumină, eu
pentru durere. dar e bine. dumnezeule e așa bine încît
uneori cînd mă copleșește tristețea mă dezbrac la piele
și mă satisfac numai gîndindu-mă la tine.
și știu, îmi plimb palmele pe curbele trupului
meu și știu că sunt făcut din pămînt și din apă
și din dragoste.

și tu cînd vii de departe cad stele în urma ta.
tu ești făcută din bucățele de cer frumos croite
și îmi doresc să inspir puternic pînă te adun toată
în piept și apoi aș vrea să se oprească totul aici.
să nu mai respir niciodată.

și totul să fie firesc și plăcut și să aibă trăirea aceea pe care
o simți atunci cînd după mulți ani te sună bătrînul
tău tată care-a plecat înainte de vreme și n-a apucat
să-ți zică mare lucru. ei bine, acum sună
de pe un număr ascuns și-ți spune că a ajuns cu bine
apoi brusc ca și cum nimic nu s-ar fi întîmplat te întreabă
de maică-ta și apoi întreabă de tine.

tu ești mirat pentru că nu te gîndiseși la ei de ceva
timp și ești aproape sigur că ești făcut din pămînt.
plămădit ars calcinat din cel mai negru lut
în care nimic nu prinde rădăcini, pînă și bisturiul
la care te uiți îți strălucește rău. și te întrebi cum
un astfel de lucru deosebit, cum e un telefon primit de pe un
număr ascuns nu te scoate din minți, nici măcar vocea
tot mai rece și mai slabă a tatălui ce se pierde tot mai
definitiv nu te impresionează. nu

așa cum o face faptul că te simți făcut din pămînt și nimic
nu crește în tine nici în afara ta. ești doar o moviliță pe care
cîndva o vor folosi să astupe o groapă. dar nici asta nu te
impresionează. nici măcar faptul că un cîine ar putea să se ghemuiască
lîngă coastele tale și să moară acolo, părăsit. nu, nimic nu aștepți
în afară de faptul că stai singur sub luna plină
și încerci să-i prinzi razele între buze așa cum te-ai săruta
cu o fată făcută din lumină. deși tu ești pămînt.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!