oamenii mei
ființele mele
ei sunt dumnezeul meu zilnic

și astfel
dumnezeul meu poartă blană, urechi ascuțite și vine
în brațele mele de-mi lasă acolo, preț de o clipă
iubirea, un purice și câteva fire de păr

dumnezeul meu e câinele
e nasul lui rece în podul palmei,
un dumnezeu mare, negru cu alb,
un dumnezeu ciobănesc mioritic

dumnezeul meu sunt oamenii mei
e fata cu părul blond de la capătul celălalt al lumii
e fata cu ochii verzi migdalați de pisică,
vorbim și noi cum vorbesc în general oamenii,
despre iubiri, aripi și alte incertitudini
cu oricare dumnezeu

dumnezeul meu sunt ceilalți
pe lângă ei trec zilnic
e vânzătoarea din colț,
e tânărul care trece cu trotineta electrică și rucsacul în spate
ceilalți, invizibilii, invincibilii
oamenii mei pandemici
oamenii cu măștile aranjate bine pe față
nu le vad fața,
nu le-am văzut niciodată fața
doar știu că ei sunt acolo pentru ca să susțină lumea

dumnezeul meu e cel mai iubit dintre pământeni
e dumnezeul întrebărilor mele
e dumnezeul tăcerilor tale

dumnezeul meu e cuvântul meu către tine
hrănește-mă ca pe un străin
if I ever forget