De vrei, adierea,
Să-ți mângâie chinul,
Învinge-ți destinul
Și leapădă-ți fierea
Și fugi de hainul
ce-ți ia mângâierea,
Și dulce ca mierea
Își face veninul.

Și-nvață ce-nseamnă
Să știi să te bucuri;
Și-apoi din nimicuri
Ce vin și te-ndeamnă,
Pe ele să picuri
Cu lacrimi de toamnă,
Încearcă și toarnă
Tot felul de lucruri

Ce-ți sunt mai utile
Ca banii și-averea,
Ce-nșfacă durerea
Din tine, copile!
Ce-apoi fericirea
Aduc către tine,
Și-atunci simți cum vine
La tine iubirea.

Aievea de-ți pare
Că-i vitregă soarta,
'Þi-închipui că moartea
E singura cale
Și vrei să-ți dai viața
Pe două parale
Și singur cazi moale
Și-ți fuge nădejdea.

Dar nu asta-i taina
Și nu ăsta-i rostul
Pe care tot prostul
În lume îl are.
Tu nu știi că omul
E lucrul pe care
Nu-i nici o valoare
Să-i capete costul?

De-aceea iubește
Și cată de-nvață
Să știi cum în viață
Din plin se trăiește.
Aruncă-te-n față,
Durerea-ți oprește
Și o-nlocuiește
Cu pofta de viață!