//

lumina aspră căzută din ferestrele

peste care ceața și-a întins valurile

se așază acum la masă


înconjoară trupul de câteva ori

înainte să-mi intre în suflet

acolo e totul un fel de gri

un ocean de pesticide abia format

pungi nereciclate


ei nu se uită la mine.

sunt singura dintre oamenii

care vorbesc cea mai străină limbă.

ei stau așezați la mesele din jurul piscinei


și apa cu stropi calzi

le udă picioarele

băuturile curg vin și multe porții

de lava cake


e cald afară

dar cumva înăuntrul meu e rece

pentru că înot în oceanul transparent

sunt acolo și vietăți de care mă tem


găsesc un drum în care mi se înmoaie tocurile

sunt cea mai frumoasă ființă de aici


la mare adâncime am găsit nervi distruși și

găuri în organe

ca niște peșteri


le-am explorat

aici am dat și peste un vapor scufundat demult

what else can be there

o fisură gigantică în stern

o frică uriașă din lemn putrezit



ei nu mă pot vedea aici

dar eu mă uit la ei

și cobor tot mai adânc ca un scafandru

de pe national geographic


mă împiedic de sedimente

aici frumusețea nu-mi folosește la nimic


trebuie să ies

să merg la piscina de la marginea orașului

să comand un whisky și o lava cake


între timp lumina aspră a învelit

în cearșafuri toate teritoriile

valurile de ceață au adus tristețe


ei se uită la mine și mă văd cum sparg paharele

plec înspre oraș cu tocurile mele ascuțite


fac un zgomot strident pe asfalt

sunt îmbrăcată în pungile nereciclate și alge albastre


ei mă adoră așa cum sunt.

eu îmi ador tristețea și frica


și mă scufund tot mai mult.