agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2021-02-15 | [This text should be read in romana] |
într-o cameră goală, doar eu
cu degetele îndoite ciocăn în peretele rece din stânga inimii mele e ceva mai bine, sunt regizor și actor în această unică piesă în care mă găsesc nu voi dezamăgi decât publicul de lari și penați, de paingi și acarieni și praf sunt vie, inimă într-o inimă dormind, în visul că e ceva mai mare dincolo de mine, precum cerul ar înconjura pământul, sau invers, câteodată mai uit cum este, dar, fiind singură, mă tem să nu devin o balenă adevărată uitând ce sunt și ce nu sunt, atât de singură cu pași repezi peste nisip, cu bucuria de a asculta noaptea, de a mirosi iarba udă, busuiocul și sarea din pletele femeii scăldate în mare aici înăuntru, încălziți de aburul mărilor printre mulți pești sclipitori și scoici gigantice, horbote de rouă sau de chiciură și alte amănunte delicate, buze și cuvinte, fragmente dintr-o roată a ideilor, noi și ceilalți oameni, câteodată cântând, ca și cum vorbele noastre sunt viers de pasăre și înțelesul lor se pierde repede, noi doar zburăm cu pene roșii către macii din deal cu pene galbene către floarea soarelui căci tot la fel vorbim cuvinte care se cuvin, care ne sunt date precum scutecele și giulgiul, rotunjim silabe care sună bine împreună și El ne aude pe toți deodată și uneori ne tace, ne scrie pe portative ne desenează și ne redesenează pixel cu pixel, cu vârful curbat fin al penelului și noi dansăm pe vârfuri sau călcăm pe toată talpa, care uneori ne doare adânc de atâta onestitate după câteva decenii, am învățat cel puțin ce înseamnă teama de a fi singur, teama de visele din spatele ochilor
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy