Inorogul meu nu are ființă
Și nici corn în frunte.

Nu aleargă prin câmpii,
Ci prin păduri seculare.

Și paște muguri din îmbumbate
Lacrimi de stele.

Inorogul meu, gonit de lumină,
Visează păduri cu nesfârșite cărări,
Pâraie de suflete printre care
Să se risipească.