Umblăm pe dealuri verzi,
prin grădini deprinși cu mersul peste cîmpuri,
liceeni de la țară.

Ne scoate iarba din minți duminica,
în preajma orașului.
Iunie.
Femei și soldați prin tufe de-alun
unde urzica e aspră și rece.

Bolnavi prin imperiul miresmelor trecem
cu o sfială aproape de moarte,
ziua vibrează de libertate
și unul din noi spune : „E vremea coasei".

Tragem pe nări somnul amiezii de la răchita albă,
adormitoare și de la floarea de soc
cu miros de rut și de apă și de la tei, din sudoare
și din țigările scuturate și din pămînt.
Sîngele deprinde o bucurie confuză pînă la suferință,
pînă la versul liber.