ninge ca și cum în pântecele meu ar fi o răzmeriță
din toate părțile șfichiuiesc lănci și sulițe și topoare
ceva țipă de durere înlăuntrul meu
fulgii strigă vijelios se ciocnesc și cad
vin alții din urmă sângele lor e alb
s-a făcut lunecos și parcă de acolo se nasc copiii mei
cei pe care îi imortalizez pe hârtie
doamne sunt armate întregi în pântecele meu și
lupta nu se mai termină
nămeții au crescut peste trupurile primilor fulgi care
cu strigăte de luptă s-au avântat în mine
un câmp deschis pântecele meu înfierbântat de atâta mulțime rece
mă dor hotarele inima asediată și ea bate odată cu viscolul
turbat dau năvală aceste creaturi războinice de iarnă
sângerez pe patul imaculat
ca în prima noapte de dragoste
ca în ultima noapte de război