aș fi luat timpul pescărușilor
ochii lor ampli acoperind cerul
zămislind o masă și o casă
în goliciunea prea puțin primitoare
a sferelor

felul în care mă identificau pe mine...
mică prometee ținându-și lanțurile în mână
asemenea unor trofee smulse
pe câmpul proaspăt de luptă

fără pudoare fără alte complexe
mi-aș fi dezvelit fața
subit ieșită
dintr-un mormânt
dintr-o așteptare
starea aia care nu se termină
cu nimic

cromatic aș fi țipat
cât de aproape îmi erau rădăcinile
drumul lor strașnic dincolo de acum-ul
sechestrat în sine!

cercul ăsta miraculos în lăuntrul căruia
nu resimt frică!



... aș fi luat timpul pescărușilor...

aÈ™ fi ignorat zborul lor
vopsit de oameni în roșu
poticnirea la prima stație
ieșirea din lumină.