Singurătatea absolută e atunci când
din faldurile de catran ale nopților albe
nu reușești să plămădești
o nălucire cu trup de fum
cu care să aștepți venirea zorilor
atunci când somnul refuză să vină

tristețea infinită e atunci când
nici soarele care sfârtecă norii
ce te-au sufocat dimineți la rând
nu reușește să pogoare în străfundurile măruntaielor tale
și să topească răceala ca de cavernă
căci în acele raze ce scaldă munții
tu om mic
vezi zăbrelele unei imense temnițe

tăcerea asurzitoare e atunci când
nici soprana de la Scala din Milano
cântând un soare ce dormitează
crainicul de la tv
anunțând un război iminent
ori fostul mare arbitru internațional
care analizează fazele litigioase
nu pot acoperi mestecatul dumicatelor grunjoase
ale cinei luate la lumina unui bec economic

deseori confundată cu sictirul plictisul
depresia e acea boală care te țintuiește la pat
atunci când nici loviturile de baros
nici mașina de găurit a vecinilor
nu reușesc să străpungă platoșa letargică
trasă ca o plapumă peste cap.