Trăiesc învăluindu-mă din infinit.
Orizont pe care nu îl pot cuprinde.
Sunt acum la fel cum am fost ieri.
Același mâine nu voi mai fi.

Din constelații mă rostogolesc
priviri de călători ce seară de seară
străbat adăugând infinit nesfârșirii,
mă consumă căutându-mă în cer.

Și sap continuu în ființa mea auriferă
să descopăr vise, idealuri și nesfârșiri.

Vagonete pline cu pietre brute
pe care să le adaug luminii din întuneric
spre a da formă grămezii mele de ființă.