nici pietrele ei care își schimbau ciudat culoarea
odată cu lumina fiecărei ore

strada pe care toată viața am purtat-o cu mine
care îmi plânge acum în brațe și a cărei moarte o plâng
strada pe care încă îți aud pașii
dar a cărei liniște e acum arată cu plugul de fier
o mașină de război se plimbă pe stradă și macină
iar plumbii lovesc din toate părțile

ce trist arată inima orașului cu strada mea
sfârtecată de gloanțe
închid ochii și îi aud bătăile inimii aritmia
picăturilor de foc care cad din copaci

poezia e starea mea de alertă
adevărul meu dureros pentru zilele în care
umblu de una singură și caut numele unei străzi
care nu mai există