După aceea tăceam,
părea că oraşul ne priveşte
din înalt
sau poate noi îl vedeam
prin aburi de cafea
evaporat,

trăiam în acelaşi spectru imaginar
realităţi diferite,
cuvintele tale se estompau
prin larma gândurilor
ÅŸi-mi strigai
sau poate doar visai,
că trandafirii de tristeţe
împietresc
că noaptea îngerii au aripi
prea subţiri
că umbrele oraşului înnebunesc
sfărâmându-se în mii
de amintiri