mergeam într-o cadenţă a paşilor hazului
de necaz rumenit bine
te vedeam frumoasă prin pervazul fotografiei
o simplă inexistenţă-n odaie
desculţ de vesel păşeam pe drum de tristeţe
şi era un înger care se tot ţinea de capul meu să văd raiul,
degeaba să-l văd dacă nu să-l posed,
fugeam de înger ca de dracu

viaţa mea e o crimă
revin mereu la locul faptei
între două morţi temporare

tu coborai din fotografie din zare
mă ţineai de mână şi-mi ştergeai crima de pe viaţă
nu erai înger şi nu fugeam de lângă tine
mărul mi se cocea în cuptorul gâtului şi redeveneam bărbat
pregătit să te despoi de haine întru săvârşirea primului păcat

în teatrul vieţii mi-era haz de lumină