Zile trec în șir, pierdute
Precum vulturii din cer
Și așteaptă să se-nfrupte
din trecutul efemer
Două stau însă deoparte, cea dintâi și cea de-acum
Încercând să prindă tâlcul din povestea ce le spun

Când nimic nu le surâde, ele stau ca-ntr-o statuie
Bătute de vânt și ploi, și de soare să le zvânte
Urmăresc rece miscarea astrelor din muritori
și-nțeleg mărunta viață a pământului de flori

Tac și tac și din tăcere
s-a născut un adevăr
Ei ți-au dat și păr si piele
și un nume, să rămână
Tu lor, numai alinare, dar îți vor da peste mână
Ei vor rămâne pe veci, peste toți stăpânitori
Tu... te-alegi doar cu uitare. Ce deosebit umor