am înflorit un arbore și o mână
razele verdele și venele erau tot pe acolo
în parcul ultimelor fragilități
(degetele mele despică aerul cu petale)
o lună apusă la subsuoară îmi vorbește în somn de dureri menstruale
băncile se rotesc în cer precum ulii proaspăt vopsiți
decupează din aer cercuri căzătoare
și ochi albaștri se revarsă
clipind orbiți pe aleile joase
zâmbete își iau zborul febrile
buze le așteaptă să vină cu hrană
un ceas surghiunit dintr-un coÈ™ de gunoi
ticăie stins acoperit de polen scuipat și chiștoace ostile

fractali ciorchine dezlipiți de pe o poartă
se închid într-o mandală din
menhiri recursivi
Dumnezeu se întoarce acasă
în parcul ultimelor fragilități