Eram femeie, dar aveam frunziș
În dragoste și, mai ales, pe spate;
Credeam că săvârșesc impietate
Icoana când se arăta cruciș...

Mă întorsesem, iute, în Cetate
Un șoim mă mai urnea, lângă pietriș
Să mă descopăr, cum un aluniș
Sau dacă-n ziduri rugăciunea bate.

Și cred Manole-n urmă ce-ar striga...
Mi-e ca și cum tămâia mă învie
Să nu mă duc, să pot mai mult ”de-a sta”...

Cu porțile deschise, spre chilie
Biserica înaltă tremura
Sub Duhul cel cu pleoapa aurie.