Cocorii părăseau în lumina d'amurg,
Umbre de veri peste candele scurg.
Un ecou, în timpane galeră, răsună,
O lumină tăcută, parcă-s norii ce tună.

Sutem lincșii frumoși, singuratici,
Pierduți de-a tainii natură-arici.
Alergăm de prada iubirii prin vânt
Străpunși de ace în mișcare ori gând.

Pe-un covor asuprit de metanii
Plângem în ființă rupestră de ani
Ce ne poartă în lumeasca scădere
Ca acest îmbujorat cer de piere.