Ionuț, cântecul acesta este pentru tine
Astupă-ți urechile cu o mână, pentru că e un cântec cam mare
Iar tu ești mărunt... Ai încăput, dintr-o scoică, la mine în pântec, ca o maree
Te-am visat
Te-am uitat
Apoi marea s-a retras iar apoi am rămas numai eu
Pesemne, luna m-a trimis afară să închid în urmă, planeta, cu o ușă,
Am tras, ușa
Doar ca să te găsesc, din nou, pe o stea...
Și să pleci, de aici, repede, pentru că îți place să fugi, mult
Ce faci, IonuÈ›? Ai plecat, deja?
Eu am rămas în acest semicerc, mă lupt cu o vrăjitoare
Pe acești bulgări de pământ gras și mănos
Ca să nu mă prea sperie, seara...
Nu mă sperie, numai trag în mine păsări și aluviuni vechi
Îmi place aici, Ionuț, îți acopăr pașii cu mâna
Și trag valurile peste mine
ÃŽn nas
Am un inel mare... indian... egiptean...
Vrei să ți-l arăt?
Unde e steluța pe care te-ai așezat?
Sticluța cu parfum, unsă-i?
E un rechin, mai în urmă, cred că vrea piciorul meu
Dar luna nu îl lasă...
Lasă, Ionuț, lasă...
Iar la mine pe degete e și un rac
Dacă aș fi avut în viața aceasta un băiat, i-aș fi spus Ionuț
Și l-aș fi făcut cu bărbatul perfect...
Un Jamie Harrison cu un nume de balet
Dar nu l-am găsit, pentru că sunt imperfectă
Imperfecțiunea zace în aceste două mâini și aceste două picioare
Calc strâmb, dar zic drept
Și pe sub bluză am doi țipari, care trag de mine, în mare
Nu găsisem prințul, pe nicăieri
Și vrăjile mă țin de limbă să mi-o smulgă afară...
Mica Sirenă se-ntoarce
Coadă de sirenă să nu se prindă de mal ci valuri să o arunce la Tata
Unde ești Ionuț
Vino înapoi, vino, vino...