Acesta se numește cerc, spuse primul,
Deși niciodată nu își imaginase un cerc.

Numai că de data aceasta cădea
Din propria ființă iară în interiorul
Dinafara geometriei unde îl desena.

Se golea de sine prin sine
Înlocuind apusul cu răsăritul.

Și devenea acel căutând de căutător
Ce-și umple preaplinul din care
Generează coborâri și urcări
Cauzate de gânduri finale.

Era vântul pe care și-l imagina
Că-i creștea din trup printre frunze.

I se coordonau umbrele ca un crâng
De ramuri care se întindeau
Bătute de vânt în adânc.

Era același fiind în care prezența
Își aruncă devenirile formei
Cu care, ca din ascultare,
Piere rostuind mefiența.

Un același fel în care privirea
Atinge inima rănii cu degetul firii
Unde nu doare vederea, ci suferința
Culorilor care îi umplu plinirea.

Cercul primului arata ca un de demult
Și un dinainte de a fi un altceva știut.

Un alt plin golit de prim interior înflorit
Ce pe ram aștepta gol și de nerecunoscut.