când o încasezi
și ești demolată
sufletește
încerci să te ridici
să mergi mai
departe
dacă nu poți păși
te târâi prin viață
iei realitatea și
dai cu ea de pereți
sau dai cu pereții de
realitate
când ai sufletul
țăndări
iei fragmentele din
tine și
le lipești de cer
te simți o stea
mutilată
care se ține de cer
să nu cadă
cerul pare o apă
năclăită
în care luna plutește
ca un leÈ™
din care iese lumina
sângele incolor în
care se oglindește viața
neagră de prea mult
purtat
totul e atât de negru
un câine negru mușcă
noaptea care
șcherlăie
și gonește pe străzi
izbindu-se de întuneric.