te privesc prelung, indecent, ca un artist care te pictează goală
pe nori, numai pe nori, să nu fii bănuită de tristețe, să nu fii acuzată
de lacrimi, să nu se vadă greutatea durerii

să nu se vadă necrozele de pe mîini, gît și mai ales cele de pe inimă
să nu ți se vadă sînii lipsiți de respirație, sînii tăi ca două jumătăți de clepsidră
în care timpul a înghețat

sînii tăi în care încă se simte ecoul unor atingeri nepermise,
sînii tăi ca o clepsidră spartă
din care curge toată deșertăciunea dragostei

sînii tăi ca două clopote cu gura în sus, două clopote care nu mai bat
dar urlă, sînii tăi care în loc de sfîrcuri au pleoape care se deschid
să plîngă în gura celui neiubit ca să-l dizolve

ai unghiile smulse de căutări, încît mă întreb cît de mult adevărul
s-a pregătit pentru ură și cît din tine a fost pulverizată
în privirea mea paroxistică și indecentă, o lumină orbitoare

în care golul din tine e mai indecent decît goliciunea
apoi felul în care părul ți se lasă pe pieptul meu ca o ploaie
în care soarele apune ca într-o mare uscată

brațele în care mă strîngi, șoaptele tale care spun repetat
umple-mă, umple-mă și picur în tine contramăsuri pentru singurătate
te dezbrac de golul din tine să te arăți așa cum ești

așa cum sculptezi în întuneric cea mai frumoasă lumină.