omor mereu ceea ce iubesc,
restul nu e niciodată viu.

pentru fiecare înghițitură de apă
am aceeași sete și aceeași febră rece,
în care recunosc semnele unei depărtări
unde moartea mă întâmpină
cu toate visele mele intacte în brațe.

mă ascund în casa secretă a nopţii,
pereții ei au colțuri tainice,
devin prezențe vii, labirinturi, ruine,
cad stele, eu nu am nicio dorință de pus.

venim din noapte și mergem în alta,
eu și dimensiunea ta de ceață,
numai timpul rămâne în urmă
cum rămâne o rană în om.