se crapă întunericul
pășesc peste cioburi
de lună
îmi sar în brațe
stele nebune
noaptea se întinde prin
mine
împingându-mă spre cer
cocoțată peste aerul
leneș al nopții
care-și trage bezna
ca pe un câine în lesă
mă agăț de viață cu
amândouă mâinile
ca o înecată
copacii se înconvoaie
sub greutatea gândului
coaja cuvântului se
sparge
din oul eclozat un
dinozaur alb
înghite noaptea și
vomită lumină
se crapă întunericul.