Ne imaginăm că limba
Este mușuroi plin de furnici
Din cuvinte mai mari
Ori mai mici.

O inimă ce împinge sângele
Până ce se întoarce în carnea ei
Ca și cum nu ar fi plecat
Niciodată de-aici.

Pe când limba este din carne.

Cuvintele pe care le rostuiește
Sunt arme ce scriu o poveste
Care crește din rădăcina
Ce în vârf înflorește.

Cuvintele nu sunt adunate în limbă,
Ci curg de pe buzele ei, din salivă,
Ca spume de gânduri care animă
Imaginația pe care-o dezvoltă
Din zvâcnirea ei tardivă.

Stau pe planeta Pământ ca pe minge.

Cuvintele limbii ca-într-un mușuroi
Vin și pleacă și în carne furnică
Precum în inimă sângele
Cade când se ridică.