Am visat, într-o zi,
Că-mi tăiasem vena jugulară stângă
cu tristețile tale.
În loc de sânge,
am umplut o cadă cu întrebări.
Lacrimile noastre erau învelite
în cuvinte atât de grele că
dura doar o secundă să ajungă la capătul celălalt al lumii.
Când au vrut să-mi ridice corpul
n-au putut.
Cine s-ar fi gândit că toate piesele alea,
schimbate de atâtea ori,
vor cântări la fel de mult
ca blestemele noastre.
La morgă, când m-au disecat
au găsit ,printre măruntaie și metale,
rânduri pe care ți-era rușine să le citești
“Ce vor zice copiii când le vor afla?!”