Am trăit ani, unul mai greu
decât altul,
iar singura ușurare, purtând aceste poveri,
mi-a fost oftatul,
dacă ași fi plâns tot ce am suferit
în acest timp,
aș fi umplut un nor,
cât să acopere tot satul,
dar lacrima s-a prefăcut în flacări
și-a ars ca pe un rug,
pe dinlăuntru a tot ceea ce sunt,
redevenind pământ,
de câte ori n-am vrut
să lepăd acest jug,
dar anii, parcă și mai mult se-ngreuiau,
făcându-mă ca să renunț la acest gând,
să nu mai vreau nimic
și să iau lucrurile-așa cum sunt

dacă-ași fi plâns tot ce am suferit,
doar lacrimi ar fi curs, în loc de timp