Anotimp al luminii curate din floare
Când umerii mei surâdeau pe pământ
Nu bănuiam ce multe substanțe amare
Adunai în sămânța unui singur cuvânt.

Fiecare ciob din această mare de stele
Vorbește de țărmul pe care l-am scris
Inima mea bătând cu putere în ele
Strălucea ca o pleoapă coborând în abis.

Ce foșnet de aripi, ce orizont visător
Ar putea să ne-aducă din nou împreună?
Sunt pentru lacrimi catarg personal de vapor
Ești aripa verbului născută din lună...