Un fulger… cerul a tunat
a inceput o ploaie
orasul s-a cutremurat
in templu spumegau siroaie

pe strada, moarte
oameni alergau
lumina alba, crepuscul, noapte
iar tunetele biciuiau

agitatie, nadir
cerul racnea involburat
un lung si negru cimitir
se intindea peste orasul uitat

vieti spargandu-se ca sticla
pe o piatra de ploaie
oameni traindu-si clipa
alaturi de siroaie

iar sus, acolo, departe
intr-un loc umed, imbacsit
stau mormane, carte peste carte
“progresul” omului istorisit

si praful se asterne peste praf
si totul este putregai
si viermii ies din fiecare vraf
si se infig adanc in mandrii nostrii “crai”

si totul pare disperat
cand apa sparge ultimul baraj
la ce vor ajuta cuvinte despre increat
cand corpurile noastre vor servi drept gaj?!