Suflul sistolic al castanelor pe caldarîm,
saturnalia vîntului buimac pe acoperise
oasele de sepie ale noptii muribunde
si harfa genelor lungi ale tale
care face zdrente întunericul.
În acest loc mă opresc,
mă aplec si pun genunchiul în cobul drumului.
O floare de gardenie care tremură.
Sigur, pe-aici a trecut îngerul,
vede i ce sclipire tragică,
vede i ce gratie are absurdul ?!
Deci, să ne punem în sigurantă, iubito,
ochii tăi ca o amuletă tainică nu ajută la nimic.

si grăbi pasul.